Descriere
Ziua de 11/23 aprilie a anului 1877 era o zi ca toate celelalte, cu nouri pe o parte a cerului, cu soare pe alta, și n-ar fi avut darul să scoată pe ulițe atâta lume, dacă liniștiții cetățeni ai capitalei nu ar fi fost tulburați de zgomotul asurzitor al vânzătorilor de jurnale, care, alergând ca niște scăpați din balamuc, strigau cât le lua gura: „România liberă de mâine, cu trecerea rușilor!”
De la trecerea Dunării cu atâta înlesnire, generalul Nepokoiciski, șeful marelui stat-major rusesc, nu mai visa decât Constantinopoli. Armata română, rămasă pe malul stâng, nu mai era băgată în seamă: ea își îndeplinise rolul, cu bombardările cetăților turcești, când cu formarea podului de la Zimnicea și cu distrugerea câmpului de la Rahova. Rușii se socoteau destul de puternici ca să meargă înainte singuri; de aceea, când guvernul român, preocupat de soarta țărei și a oștirei, întrebase pe guvcernul rus despre gândurile sale viitoare, primise de la prințul Gorciacoff, răspunsul semeț că armata împărătească se simte în stare de a birui ea singură pe dușman; că, dacă oastea românească vrea să treacă și ea Dunărea, s-o facă pe propria răspundere și cu condiția de a se supune comandamentului rus, pierzându-și astfel unitatea de comandă și ființa sa morală aparte. […]
Rușii fuseseră bătuți în două rânduri, înaintea Plevnei, 8 iulie, sub generalul Schilder-Schuldner, și la 18 iulie, sub generalul Krudener. Această armată (română), disprețuită cu puțin timp înainte, devenea deodată limanul de mântuire al oastelor împărătești. Atunci, luă condeiul marele duce Nicolae, generalissimul armatelor rusești, și scrise domnitorului acea faimoasă depeșe, în care se zicea între altele: „Treci Dunărea unde vei voi; ne zdrobesc turcii”.
Și domnitorul românilor hotărî să treacă Dunărea, fără altă condițiune decât aceea de a păstra armatei sale ființa ei de sine-stătătoare.
La 15 august porni în persoană la cartierul imperial unde se afla țarul Alexandru al II-lea. Împăratul oferi domnitorului comandamentul trupelor unite româno-ruse, ce aveau să opereze înaintea Plevnei sub numele de Armata de Vest.
