Descriere
Casa era tocmai în fund; cu un cerdac de lemn decolorat – fusese roșietic-galben cu înflorituri -, cu varul căzut, cu tencuiala cojită, cu ulucile scofâlcite și roase de rugină, – mută, posomorâtă, parcă se ascundea, având în înfățișarea ei singurătatea stranie a cânilor în care coace turba. În dosul ei – valuri de crengi – foșnea o livada în brocarturi verzi; în coasta ei se ridica nesigur cu o mișcare de încovoiere – spinarea roasă a bisericei Sfântului Ioan Gură de Aur, cu al cărei cimitir se învecina.
[……….]
Biserica, sau crucea-n soare, cimitirul, ș-alături casa șubredă și-n jurul ei dansul păgân al primăverii. Era atâta moarte și atâta viață în casă, în biserică, în ciori, și în frunzișuri, că-n aceeași clipă ochii, urechile, nările și sufletul, așteptau prăbușiri și presimțeau salturi.
Trecu prin fața casei, se opri la ușă, privi geamlâcul colorat, fără să bată, văzu bucătăria, privi pe fereastră, văzu plita, oalele, o icoană pe perete, o balie, o cană; apoi privi hulubăria prăbușită, hambarul putred fără lemne, ușa deschisă a pivniței, – intră în livadă.
