Categorie: Literatura

Publicat pe de

Nopti albe – Feodor Dostoievski

PRIMA NOAPTE

A fost o noapte minunată, o noapte așa cum nu este posibil decât atunci când suntem tineri, dragă cititorule. Cerul era atât de înstelat, atât de strălucitor încât, privindu-l, nu puteai să nu te întrebi dacă sub un astfel de cer pot trăi oameni prost dispuși și capricioși. Și aceasta este o întrebare juvenilă, dragă cititorule, foarte juvenilă, dar fie ca Domnul să ți-o insufle mai des în inimă!…. Vorbind de oameni capricioși și prost-dispuși, nu pot să nu-mi amintesc starea mea sufletească din întreaga zi. Încă de la primele ore ale dimineții fusesem apăsat de o ciudată deznădejde. Mi s-a părut deodată că sunt singur, că toți mă abandonează și pleacă de lângă mine. Desigur, oricine este îndreptățit să se întrebe cine era „toți”. Căci, deși trăiam de aproape opt ani în Sankt Petersburg, abia dacă aveam vreo cunoștință. Dar de ce aveam eu nevoie de cunoștințe? Cunoșteam tot Sankt-Petersburgul așa cum era; de aceea am simțit că mă părăsesc cu toții, când toți cei din Sankt-Petersburg și-au făcut bagajele și au plecat la vila lor de vară. Mi-a fost frică să nu rămân singur și, timp de trei zile întregi, am rătăcit prin oraș într-o profundă stare de depresie, neștiind ce să fac cu mine însumi. Fie că mă plimbam pe Nevski, fie că mergeam la Grădini sau mă plimbam pe dig, nu se vedea nici măcar o față a celor pe care mă obișnuisem să-i întâlnesc în același timp și în același loc tot anul. Ei, desigur, nu mă cunosc pe mine, dar eu îi cunosc pe ei. Îi cunosc îndeaproape, aproape că am făcut un studiu al fețelor lor și sunt încântat când sunt veseli, și abătut când sunt mohorâți . Aproape că m-am împrietenit cu un bătrân pe care îl întâlnesc în fiecare zi binecuvântată, la aceeași oră, pe malul canalului Fontanka. O figură atât de gravă și de gânditoare; vorbește mereu în șoaptă cu el însuși și își flutură brațul stâng, în timp ce în mâna dreaptă ține un baston lung și noduros cu mânerul de aur. Mă observă chiar și el pe mine, și se interesează cu căldură de mine. Dacă se întâmplă să nu mă aflu la un moment dat în același loc de pe malul canalului Fontanka, sunt sigur că se simte dezamăgit. Așa se face că aproape că ne salutăm unul pe celălalt, mai ales când suntem amândoi într-o bună dispoziție. Zilele trecute, când nu ne văzusem de două zile și ne-am întâlnit a treia zi, chiar ne atingeam pălăriile, dar, dându-ne seama la timp, am lăsat mâinile jos și am trecut unul pe lângă celălalt cu o privire interesată.

Publicat pe de

Viata si pildele preainteleptului Esop

Mulți au încercat să explice firea oamenilor și i-au învățat pe cei ce au urmat. Esop, ca și cum ar fi fost insuflat de divinitate i-a întrecut cu mult pe cei pe majoritatea. Folosind povești și fabule și nu cu vorbe cu tâlc sau cu ajutorul întâmplărilor din istorie încerca să învețe mințile ce îl ascultau. 

Cu ajutorul fabulelor, sau cu ajutorul poveștilor îi învăța pe oameni că nu e bine să repete faptele ce nici păsările, nici vulpile nu le mai făceau din timpuri vechi când se spuneau că aveau multă înțelepciune.

Oamenii au aflat după faptele lui Esop, ce devenise un reprezentant al filosofiei, că era de origine din orașul Amorium din Frigia.

Soarta face că el era rob. Platon spunea foarte frumos și adevărat: „Mai întotdeauna firea și legea se împotrivesc una alteia”. 

Pentru a respecta această zicală, datorită faptului că Esop avea mintea liberă, trupul îi era dat robiei. 

Nu au putut să-i ia libertatea minții chiar dacă îi purtau trupul în diferite locuri și era privat de multe lucruri, din gândurile sale tot nu l-au putut mișca.

Nu numai că era sclav, ci era unul dintre cei mai urâți oameni pe vremea aceea: avea capul ascuțit, cu nasul apăsat, era aplecat de grumaz, cu buzele mari și negru, (de unde și numele și-a căpătat, că Esop și etiop, adică negru) adică cu foale mari, cu pulpa strâmbată în afară și cocoșat. Cel mai mult rău i-a adus faptul că a vorbit târziu și cuvintele îi erau fără de înțeles. Toate acestea se pare că i-au adus lui Esop robia. 

Cu toate că avea mintea foarte înțeleaptă, și era sprinten spre tâlcuire și gândire ar fi fost o minune să scape de robie cu trupul pe care îl avea. Stăpânul lui, ca și cum el la nici un lucru de acasă nu ar fi bun, l-a trimis la câmp să sape, iar el mergând la câmp cu multă hărnicie săpa. Odată, ducându-se stăpânul său la câmp să vadă lucrătorii, un om culegând niște smochine frumoase i le-a oferit și lui părându-i bine de frumusețea smochinelor i-a poruncit lui Agatopod sluga să le țină, ca să i le dea după ce se va întoarce de la scăldătoare. Deci asta și pentru că Esop a intrat în casă pentru ceva lipsă, Agatopod a găsit prilejul și a zis către altă slugă:

–Auzi tu, să mâncăm smochinele acestea, și de va întreba de ele stăpânul, noi amândoi vom aduce mărturie împotriva lui Esop, că a intrat în casă și pe ascuns a mâncat smochinele și peste o bază adevărată, că a intrat în casă, vom construi multe minciuni și nimic nu va putea reuși unu împotriva a doi, mai ales fiindcă nu are dovezi, nici nu va putea să crâcnească. 

Și așa s-au apucat de faptă și mâncând smochinele, la toate râzând, ziceau:

–Vai ție, ticăloase Esop.

După ce s-a întors stăpânul de la scăldătoare, a cerut smochinele. Auzind că Esop le-a mâncat, mânios a poruncit să-l cheme  și i-a zis:

–Spune-mi, blestematule cum  ai îndrăznit de ai intrat în casă și ai mâncat smochinele pregătite pentru mine?

El căzând la picioarele stăpânului său se ruga să-l lase puțin. Și alergând a luat apă caldă și a băut-o și băgându-și degetele în gură, a vărsat apa, pentru că încă nimic nu mâncase și se ruga ca și cei ce l-au pârât să facă la fel, ca să se arate cine a mâncat smochinele. Iar stăpânul, mirându-se de mintea lui, a poruncit să facă și ceilalți așa. Însă ei au gândit să bea apa, iar degetele să nu le bage pe gât, ci să le atingă pe lângă măsele. Și abia au băut apă, și caldă fiind, li s-a făcut greață și îndată fără de nicio silă au vomitat smochinele. Atunci stăpânul văzând cu ochii viclenia și răutatea slugilor, a poruncit de i-a bătut goi cu nuiele. Iar ei cu adevărat au cunoscut vorba aceea: „Că cel ce sapă groapa altuia, cade el în ea”. A doua zi întorcându-se stăpânul său la oraș și Esop săpând după cum avea poruncă, rătăcind niște oameni de la drumul lor, au dat de Esop și l-au rugat, pentru Dumnezeu, să le arate calea către oraș. Iar el mai întâi i-a adus sub umbra unui copac și ce avea le-a dat de mâncare, după aceea i-a dus în direcția pe care o căutau. Deci ei și pentru ospăț și pentru sfat  mare iubire au avut pentru el și au ridicat mâinile spre cer și l-au rugat pe Dumnezeu pentru făcătorul lor de bine. Esop întorcându-se și fiind ostenit de lucru și de caldură, s-a culcat și a visat că vede norocul stând lângă el, dându-i dezlegare limbii, cursul graiului și învățătura fabulelor.