CAPITOLUL I
Maria Alexandrovna Moskaleva este, fără doar și poate, prima printre cucoanele din Mordasov: în asta nu încape nicio îndoială. Se poartă așa, parcă n-ar avea nevoie de nimeni, ci, dimpotrivă, toată lumea ar avea nevoie de dânsa. Ce-i drept, n-o iubește aproape nimeni, ba chiar foarte mulți o urăsc din fundul sufletului. În schimb, toți o privesc cu teamă — tocmai ceea ce dorește și ea. Asemenea cerință sufletească este o dovadă de înaltă politică. De ce, de pildă, Maria Alexandrovna, căreia strașnic îi plac clevetirile și care e în stare să nu închidă ochii toată noaptea dacă în ajun n-a aflat vreo știre proaspătă, — de ce ea, cu toate acestea, știe să se poarte astfel, încât, uitându-te la dânsa, nici prin cap nu-ți trece că o cucoană așa de distinsă ar putea fi cea mai mare bârfitoare din lume sau cel puțin din Mordasov? Dimpotrivă, ai impresia că clevetirile ar trebui să se risipească în prezența ei, iar calomniatorii să roșească și să tremure ca niște școlari în fața domnului profesor, convorbirea urmând să se desfășoare numai într-o înaltă atmosferă spirituală. Ea cunoaște, de pildă, niște lucruri atât de grave și de scandaloase pe seama unor persoane din Mordasov, încât, dacă le-ar povesti cu un prilej potrivit și le-ar dovedi așa cum știe numai ea să dovedească, în Mordasov s-ar dezlănțui, un cutremur asemenea aceluia de la Lisabona. Totuși Maria Alexandrovna e foarte discretă în privința acestor secrete și nu le povestește, să zicem, la o adică, decât prietenelor celor mai apropiate. Se mulțumește numai să sperie, să facă o aluzie precum că ar fi în cunoștință de cauză, dar preferă să-l țină pe domnul sau doamna cutare într-o spaimă permanentă decât să le dea lovitura de grație. Asta înseamnă într-adevăr să ai minte, să posezi tactică! Maria Alexandrovna se distingea totdeauna în mijlocul nostru prin ireproșabilul ei comme il faut (așa cum trebuie – expresie franțuzească folosită aici în sensul de comportare onorabilă în societate), pe care toți îl iau drept exemplu. În privința acestui comme il faut, ea n-are rival în Mordasov. Știe, de pildă, să ucidă, să sfâșie și să nimicească numai printr-un cuvânt pe o rivală — fapt pentru care suntem gata să depunem mărturie. Își ia în același timp o înfățișare ca și cum nici n-ar fi băgat de seamă cum i-a scăpat cuvântul cu pricina. De altfel, se știe că asemenea trăsătură este apanajul celei mai înalte societăți. În figuri de soiul acesta ea îl întrece până și pe faimosul Pinetti (scamator italian). Are relații înalte. Mulți dintre vizitatorii Mordasovului au plecat încântați de felul cum au fost primiți de dânsa, cu care au purtat ulterior chiar corespondență. Cineva îi dedicase și niște versuri, iar Maria Alexandrovna le arăta cu mândrie tuturor. Un literat, în trecere prin Mordasov, i-a închinat o povestire pe care a citit-o la serata ei — ceea ce a produs un efect extrem de plăcut. Un învățat neamț, sosit anume din Karlsruhe ca să studieze o specie deosebită de viermișori cu cornițe prăsiți în gubernia noastră și care a scris despre viermișorii aceștia patru volume in quarto (De dimensiunile unui sfert de coală), a rămas așa de fermecat de primirea și de amabilitatea Măriei Alexandrovna, că până astăzi poartă cu dânsa o corespondență respectuoasă și de o înaltă ținută morală tocmai din Karlsruhe. Maria Alexandrovna a fost comparată chiar, într-o anumită privință, cu Napoleon; se înțelege că o cam luau la vale dușmanii săi, mai mult de dragul caricaturii decât al adevărului. Deși recunosc întru totul ciudățenia unei asemenea comparații, îndrăznesc să pun o întrebare nevinovată: spuneți-mi, vă rog, de ce lui Napoleon începuse să i se învârtească în cele din urmă capul, când se cocoțase prea sus? Apărătorii vechii dinastii (legitimiști, adepți ai dinastiei Bourbonilor) puneau acest lucru pe seama faptului că Napoleon nu numai că nu se trăgea dintr-o familie domnitoare, dar nici măcar nu era gentilhomme de viță (nobil). De aceea se speriase mai apoi de propria-i înălțime și-și adusese aminte de adevăratul său loc. În pofida umorului vădit, stârnit de această presupunere, care ne face să ne gândim la cele mai strălucite timpuri ale curții franceze de altădată, îndrăznesc să adaug, la rândul meu: de ce Măriei Alexandrovna, niciodată și nici într-un caz, nu i se va învârti capul și va rămâne totdeauna prima printre cucoanele din Mordasov? Au fost, de pildă, împrejurări când toată lumea spunea: „Ei, ce atitudine are să ia acum Maria Alexandrovna, în condiții atât de grele?” Dar împrejurările acestea dificile veneau, treceau și — basta! Toate rămâneau bune, ca mai înainte, ba chiar aproape mai bune decât mai înainte. Așa, toți își amintesc cum soțul său, Afanasi Matveici, își pierduse postul datorită incompetenței și inteligenței sale reduse, stârnind mânia unui revizor care sosise în inspecție. Toți credeau că Maria Alexandrovna se va pierde cu firea, că va începe să se umilească, să se roage, să implore; într-un cuvânt, să-și plece grumazul. Nimic din toate acestea: Maria Alexandrovna înțelese că nu putea căpăta nimic prin rugăminți și își potrivi treburile în așa fel, că nu-și pierdu câtuși de puțin trecerea în societate și casa ei a continuat să-și păstreze primul rang în Mordasov. Anna Nikolaevna Antipova, nevasta procurorului, dușmanca înverșunată a Mariei Alexandrovna, deși prietenă în aparență, începuse chiar să-și trâmbițeze izbânda. Dar când își dădură seama cu toții că Maria Alexandrovna cu greu își poate pierde cumpătul, pricepură că poziția ei în societate era înrădăcinată mult mai adânc decât crezuseră ei înșiși la început.
